Iartă-ne nouă schingiuirea zilnică!

Astăzi este ziua limbii române, din păcate un prilej trist de cugetare…

Pentru mine, limba română a făcut întodeauna parte din ființa mea, din identitatea mea. Deși, de-a lungul timpului am studiat și alte limbi, ba chiar le pot utiliza la nivel destul de avansat, am constatat că nimic nu exprimă mai exact și mai frumos ceea ce sunt, decât limba română.

Să trăiești în această țară, să ai acces la internet, să fii posesor de “smart” orice în afară de creier și să nu fii în stare să scrii două rânduri corect în limba ta maternă, este o mârlănie fără seamăn! Și dacă te mai și erijezi în mare lider de comunitate, este cu atât mai rușinos!

Mă opresc aici pentru că alții, înzestrați cu mult har, ne-au lăsat mărturii extraordinare despre sensurile profunde ale limbii noastre, atât de nedreptățită în vremurile astea:

Să moară dușmanii mei! Mult succes le doresc!

Cum în ultimul timp nu prea s-au mai produs emisiuni noi la TV, m-am gândit să urmăresc foarte atent campania electorală la nivel local. Sigur, mai sunt și alte motive, cum ar fi faptul că sunt trăitoare în comunitate și ceea ce se întâmplă îmi afectează direct viața.

Am observat cum, într-un spirit de fairplay de care Maica Tereza însăși ar fi mândră, unii candidați la o funcție pentru care există un singur loc, le urează contracandidaților ”Succes!”.

Desigur, este de apreciat un om suficient de deschis la minte și de vertical, care poate aprecia fapte sau idei ale oponenților, ba chiar le poate recunoaște meritul în rezolvarea unor probleme ale comunității. Este un lucru perfect normal și civilizat. Pot să înțeleg dacă ai suficient respect pentru o persoană, încât să nu-ți displacă să o vezi alături de tine într-o funcție din care speri să rezolvi ceva (preferabil pentru alți oameni decât pentru tine personal).

Dar de aici până la a-i ura succes contracandidatului la același loc e cale lungă, pavată cu multă ipocrizie, dublată de pupincurism în unele cazuri. Dacă celălalt are succes, înseamnă că tu ai pierdut. Dacă nu îți dorești să câștigi, pentru ce încurci lumea candidând? Cu atât mai mult dacă oponentul este titularul actual al funcției, de care se presupune că ești nemulțumit și crezi că poți face mai bine lucrurile, altfel ce rost are candidatura?

Propun să rămânem totuși în lumea vertebratelor, nu de alta dar moluștele și-au ales deja liderul.

_{Foto credit: https://arad360.ro/tag/pupincuristi-aradeni/}

Praf în ochi

Să-i prostim pe fraieri!

Am văzut în mediul online că tot circulă în perioada asta electorală poza de mai sus, cu titlu de mare găselniță inteligentă. Și mai surprinzător a fost să constat cum unii candidați se prefac a o aplauda, ca dovadă supremă a sacrificiului lor pe altarul binelui public.

Să ne folosim creierele din dotare și să analizăm despre ce e vorba, după ce vom trece, strângând din dinți, peste erorile de logică și de exprimare, gen ”să întreprindeți CUMULATIV UNA dintre activități” (dacă e cumulativ sunt toate, dacă e una, nu e cumulativ) sau pleonasmul ”să DONEZE BENEVOL” (donația este prin definiție un act benevol, altfel se numește confiscare sau furt)

Vom utiliza drept exemplu situația din Comuna Sânandrei, județul Timiș.

De la ce ne-am luat și cât sunt drepturile astea bănești

Conform Codului Administrativ și Hotărârii Consiliului Local Sânandrei nr. 1/30.01.2020, indemnizația unui consilier local este de 10% din indemnizația lunară a primarului calculată înainte de aplicarea majorării cu 25% pe perioada implementării proiectelor finanțate din fonduri europene (!?), adică 1040 lei pentru participarea la cel puțin 2 ședințe ale consiliului, respectiv 520 lei pentru o ședință. E discutabil dacă e mult sau puțin, fiecare evaluează raportat la propria situație financiară. Însă nu e lipsit de importanță să vedem contextul, adică întreaga grilă de salarizare a angajaților din instituție:

Referitor la pretențiile enunțate de autorul ”cugetării”:

Amintirile copilăriei (1)

Timpurile…

Am fost un copil fericit, cândva, demult, în vremuri imemoriale… înainte de internet și calculatoare (sigur, undeva fuseseră inventate deja, dar pentru noi, pur și simplu nu existau), televizoarele erau alb-negru, telefonul avea disc, și doar oamenii (unii) erau smart. Erau timpuri foarte ciudate, când nicio vacă nu era mov.

Pe atunci erau patru anotimpuri, verile cu o căldură suportabilă, iernile friguroase și cu zăpezi cât omul de înalte. Ploua la timp, iar de nu, ”ieșea popa cu icoanele”, fără să perceapă un comision consistent pentru asta și fără verificarea încasărilor pe ultimii 5 ani de la pioșii enoriași aflați în nevoie.

Codrul era încă frate cu românul (după cum s-a dovedit mai târziu, românul avea nume de cod ”Cain”), iar Holzindustrie Schweighofer mai avea mulți ani până să se înființeze și să se înfrupte cu nesaț din el.

Mâncarea era raționalizată, prin urmare caloriile rămâneau necontabilizate, iar ”intermittent fasting” se făcea doar în Vinerea Mare. Oamenii nu mergeau cu mașina la sală, unde să alerge pe o bandă sau să ridice greutăți, pentru că mașinile erau destul de rare, combustibilul nu foarte accesibil, prin urmare mergeau pe jos unde aveau treabă, de obicei cărând bagaje, copii și alte lucruri trebuincioase.

Nici în epoca aceea nu prea era liberă exprimarea, însă pedepsele erau ceva mai grave decât niște înjurături pe Facebook. Dar oamenii reușeau să inventeze modalități foarte inteligente în care să-și încifreze ideile interzise și să le ofere publicului. Propaganda și manipularea erau cam la fel, este o moștenire care s-a păstrat și a evoluat ”frumos”.

Nu aveam voie să mergem în străinătate, dar asta nu era o mare problemă, pentru că nici nu ne trecea prin cap că ar fi putut exista posibilitatea asta. Insule exotice, Marea Caraibilor sau vechea Elada ne erau cunoscute doar din cărți sau de pe hărțile studiate la ora de geografie, prin urmare nu exercitau asupra noastră vreo ispită irezistibilă. Plus că de noi era mai aproape marele URSS, iar prin comparație, România nu părea chiar cel mai rău loc de pe pământ.

Atunci timpul părea să aibă încă răbdare cu noi… era doar o iluzie…

– va urma –

_{Imaginile prezente în aceste galerii sunt cu titlu de prezentare. Drepturile de autor aparțin exclusiv creatorilor.}

În sfârșit, e timpul nostru!

Pregătiți armele!… sau … Întoarceți armele!

Zilele astea suntem în plină campanie electorală, ca întotdeauna, cei care vor acces la funcții publice și cei ce vor să le păstreze, se grăbesc să-și scoată armele.

Deși poate nu au atâta strălucire precum cele prezidențiale, spre exemplu, alegerile locale mi se par mai importante dintr-un anumit punct de vedere, în special pentru comunitățile mai mici. Competitorii sunt ”ai tăi”, oameni pe care îi cunoști personal, cu care te întâlnești pe stradă, care îți rezolvă (sau nu) gropile din asfalt, curățenia, PUZ-ul și tot felul de lucruri, mai mari sau mai mărunte, de care te lovești zilnic.

Stimabilii eligibili își pun hainele cele bune și limbajul elevat (fiecare după posibilități) și încearcă să ne impresioneze, să ne promită, să ne seducă… În secret sau la lumină, se uneltesc lucruri, se fac dezvăluiri, se încheagă alianțe și se nasc dușmănii. Este perioada în care poporul primește un pic mai multă pâine și porție înzecită de circ.

Caragealiana_-_Caruta cu paiate

Odată la 4 ani, pentru o singură zi, avem puterea. De ce-i dăm cu piciorul?

Am observat, însă, în rândul alegătorilor, un soi de lehamete, uneori dusă până la indolență. Ceea ce este anormal, pentru că este vorba de comunitatea noastră, de banii noștri, de multe lucruri care ne vor afecta în mod direct viețile. În general oamenii își justifică nepăsarea prin ”axiome” de genul:

Restart – un nou început – să o luăm de la capăt…

Ispititor concept, și totuși atât de periculos! Sună foarte bine să reîncepi, să ștergi cu buretele trecutul. Doar că, atunci când alegi să-l ignori, trecutul este risipit și nu te mai învață nimic. Și de ce să cazi în capcana vechilor greșeli, când mai sunt atât de multe noi de īncercat? 🙂Plus că mai are prostul obicei să te ajungă din urmă și să te pocnească în moalele capului, când ți-e lumea mai dragă 🙃.

Mi se pare mult mai productivă continuitatea, fie ea și cu viraje bruște, sărituri peste obstacole sau aruncarea ciocanului 😉. Curaj, asumare și mers până la capăt, oricum orice altă variantă este iluzorie.

Despre mine…

Am viețuit suficient pe pământ, pentru a prețui foarte mult libertatea de exprimare, pe care am hotărât să mi-o manifest aici, fără pretenții de înțelepciune sau judecăți de valoare, pur și simplu opinii și experiențe personale.

Am constatat, cu o anumită surprindere, că și memoria te poate trăda, deci mi s-a părut o idee bună să încep un jurnal și/sau să fac un backup extern, cu siguranță va fi amuzant de recitit la vârsta senectuții. Dacă va fi interesant și pentru altcineva, cu atât mai bine.

”Mă gândesc mai degrabă la un fel de senzație ciudată pe care o am uneori, sentimentul că aș avea de spus ceva cu adevărat important și chiar și capacitatea de a o spune – numai că nu știu despre ce e vorba, nici cum aș putea face uz de această capacitate. Dacă ar exista vreun fel de a scrie… sau poate alte subiecte despre care să scrii…” (Aldous Huxley – ”Minunata lume nouă”)

Vom vedea ce iese…