Oamenii au ales! Să ne fie de bine!

Ieri am învățat că nu mă pricep la „politică” … și nici la oameni … sau măcar la proporția din fiecare tipologie care formează comunitatea … E adevărat că am avut de la început o bănuială că priceperea mea în aceste domenii este foarte limitată, ceea ce într-un fel mă bucură pentru că înseamnă că viețuirea mea pe aceste meleaguri mioritice nu a mi-a ucis nici idealismul, nici valorile, nici principiile.

În multe părți ale țării, de la București la Timișoara, cetățenii au fost nemulțumiți și au vrut o schimbare, pe care au și înfăptuit-o. Nu știu dacă va fi mai bine sau mai rău, timpul ne-o va arăta tuturor. Nu m-aș grăbi să sărbătoresc înscăunările, aș prefera să aștept realizările, punerea în practică a „proiectelor” și „programelor”. Dar, în final, orice prilej de bucurie este binevenit, că de necazuri avem destul timp să ne ocupăm când vor apărea.

Pe lângă astea, în România noastră minunată, au câștigat alegerile un cetățean mort, un individ care și-a filmat fetița în timp ce o abuza psihic, un altul care a făcut sex în primărie cu două minore traficate și un altul condamnat definitiv pentru pornografie infantilă. Deci va mai dura o perioadă până la deșteptarea majorității românilor.

La nivelul comunității noastre mici și periurbane, oamenii, în cunoștință de cauză, au ales continuitatea, o vor avea, foarte probabil cu vârf și îndesat.

Unii au fost dezamăgiți pentru că rezultatele nu au fost la înălțimea speranțelor pe care le aveau, dar s-au comportat decent, au mulțumit susținătorilor și presupun că își vor continua viețile în linie cu principiile pe care le au. Au fost și cei care s-au grăbit să felicite prin toate mijloacele câștigătorii chiar înainte de aflarea rezultatelor finale, semn că nici măcar ei nu au crezut în ei înșiși, deci cum ar fi putut convinge pe altcineva?

Alții s-au declarat mari învingători și ieșiți din anonimat, deși, după părerea mea, rezultatele au fost sub așteptări, sau în orice caz sub rezultatele naționale ale partidului, iar celebritatea se presupune că nu făcea parte din scopul operațiunii. De asemenea, aproape subit, opoziția și începutul cel nou s-au transformat în dorință de colaborare cu majoritatea îmbătrânită în rele, pentru că, în final, binele comunității începe cu propriul bine.

Învingătorii adevărați s-au bucurat, cum e și firesc, se pare că au avut totuși ceva emoții. Manifestările unora dintre fanii talibani ai acestora au fost de prost gust, ca și întreaga campanie de susținere a ”cionteilor și birtocilor”, ca să citez un clasic local, care, printre altele, au îndrăznit să trimită o distinsă doamnă ”la cratiță”, deși se pare că dumneaei și-a câștigat totuși un loc de consilier.

Din partea alegătorilor a plouat cu felicitări, ceea ce mi-ar fi amintit un pic de epoca feudală, dacă aș fi trăit atunci, dar, nefiind cazul, este în regulă. S-a utilizat întreg arsenalul de gif-uri Facebook, plus expresii celebre și absolut savuroase (ortografia este cea originală a autorilor anoonimizați) precum:

• „bravo noua ciuda voua cei care Ati candidat”;
• „cred ca va scos figurile si smecheriile din cap acuma nu mai comentati luati aminte si invatati tace si face bravo clau inaite ca rusi”;
• „Eu am zis de mult ca la sinandrei nare cine sa va bata ,, nau fost și nici no să fie nici odată candidați puternici pentru că nu avem etc”

A fost o experiență interesantă. Întrucât deocamdată nu s-a inventat un sistem mai corect, vom mai trăi încă 4 ani conform deciziei majorității căreia i-a păsat suficient încât să meargă la vot. Cei confirmați vor continua să facă ce au făcut și până acum, pentru că nu se supără nimeni, sau nu suficienți încât să conteze. Mi-ar plăcea ca cei nou sosiți, deși în inferioritate numerică, să-și amintească de ce ne-au cerut voturile, de faptul că sunt în opoziție când sunt derapaje și abuzuri de stăvilit, și să colaboreze cu majoritatea când o cere interesul public, pentru că, evident, instituția nu trebuie blocată. N-ar fi rău nici ca cetățenii să fie mai interesați, mai vigilenți și mai activi, că doar e vorba de banii și de bunăstarea lor. Doar v-am spus de la început că nu mi-a murit idealismul! 🙃

A fost campanie…

Este pentru prima dată în viața mea când m-au interesat alegerile cu adevărat, din mai multe motive:

• în primul rând pentru că o persoană din viața mea a participat activ, alături de altele pe care le cunosc personal, și am fost curioasă să aflu îndeaproape ce „meșteresc”;
• trăiesc într-o comunitate suficient de mică, încât să sper că, măcar la nivel local, părerea omului de rând poate face o diferență;
• deși sunt de relativ puțin timp stabilită în această localitate, simt că încep să prind rădăcini și speranța mea este să îmi petrec aici restul zilelor, prin urmare mă interesează ce se întâmplă;
• perspectiva atât de apropiată de a avea copii îți schimă aproape brusc prioritățile și îmi doresc să fac tot ce pot pentru a le oferi măcar o micro-lume mai bună.

Să urmăresc îndeaproape manifestările publice ale candidaților și ale susținătorilor acestora a fost o experiență foarte interesantă.

Am văzut dezvăluiri dovedite și îngrijorătoare despre cum se „sifonează” banul public, urmate de acuzații de „campanie murdară”, pentru că, evident, mizeria trebuie ținută sub preș pentru a putea continua nestingherită. Am văzut analfabeți aproape nefuncționali, cum le reproșează unor candidați lipsa diplomelor și a studiilor înalte. Am văzut foarte multe cazuri de oameni care, cu nonșalanță, mint cu nerușinare, uneori din posturi de la înălțimea cărora ar trebui să aibă o moralitate ireproșabilă, scuipă unde au mâncat și apoi mănâncă din nou de unde au scuipat…

Dar am întâlnit și oameni „ca mine”, în sensul că, din manifestările lor publice, păreau să împărtășească aceleași valori sau principii de viață. Nu știu dacă ăsta e un lucru bun neapărat, dar pe mine m-a bucurat.

M-a întristat să constat că oameni de bine, cu mai mult de doi neuroni în cap, sunt de părere că nu au pe cine vota și sunt extrem de dezamăgiți și nemulțumiți, iar alții, care nu par a avea chiar toate țiglele pe casă, merg să voteze în grup, hotărând astfel soarta noastră, a tuturor. Poate că ideea că și votul meu contează este o iluzie, dar măcar am conștiința împăcată că am făcut tot ce ținea de mine în acest moment pentru a contribui la schimbarea a ceea ce nu îmi convine. Plus că foarte mulți oameni în trecut au plătit cu viața acest privilegiu, care nouă acum ni se pare atât de firesc, prin urmare nu vreau să îmi bat joc de el și să îl arunc la gunoi.

Nu aș îndrăzni niciodată să sfătuiesc pe cineva cu cine să voteze, pentru că nu poți ști cu adevărat ce e în mintea și în sufletul celorlalți, a candidaților, încât să poți garanta pentru cineva. Plus că ar fi irelevant, pentru că nu sunt și nici nu îmi doresc să fiu vreun ”influencer”. Cred că oamenii au văzut tot ce era de văzut și, bazat pe propriul creier și instinct, dar mai ales pe propria răspundere, vor alege cum vor crede de cuviință.

Mi-ar plăcea să ajungă în funcție suficienți oameni buni (indiferent de la ce partid), adică oameni care să fie bine intenționați, să creadă în niște valori, altele decât preamăritul ban, și chiar să încerce, cu bună credință, să facă lucruri bune pentru comunitate.

Ce va fi, vom trăi și vom vedea, și sper că vom avea puterea să reacționăm în consecință la momentul potrivit.

Suntem singuri, dar mulți

”De la o vreme, chipurile bărbaților adânciți în gânduri își pierduseră împietrirea năucită, devenind încruntate, dure și bătăioase. Atunci, femeile înțeleseră că sunt la adăpost de primejdie și că lumea nu se va prăbuși.”

John Steinbeck – ”Fructele Mâniei”

Ciocu’ mic și așteaptă salvatorul

Nu îmi dau seama dacă este un lucru caracteristic doar românilor sau e mai generalizat, dar parcă la noi, oamenii simt tot timpul nevoia unui tătuc, sau a unui erou. Să vină cineva să le dea, să le facă, să-i salveze…

Zilele astea văd cum mulți oameni, ajunși la limita suportabilului, își pun toate speranțele de mai bine într-un om care, o dată ajuns în funcția pentru care candidează, le va rezolva problemele, le va face viața mai bună. Este oarecum admirabil că încă mai există atâta încredere într-un oarecine, dar și trist să constați atâta lipsă de autostimă.

Sunt mulți oameni care se talibanizează în susținerea unei figuri, aproape mesianice. Ne va salva pentru că hăhăie ca noi, sau pentru că e neamț și se știe, nemții pe toate le fac bine, sau pentru că e tehnocrat, sau pentru că e tânăr, sau … sau … sau … Și odată porniți pe acest drum, susținătorii ultrași nu mai admit nicio opinie contrară, iar dacă cineva îndrăznește măcar să sugereze existența vreunui aspect negativ, sunt de îndată umpluți de lături.

Evident că aproape imediat după înscăunarea ”eroului ales”, realitatea își ițește chipul hâd și iluzia se spulberă. Adevărul este că, în România cel puțin, în 90% din cazuri, ”ăstora” de la conducere, indiferent din ce partid fac parte, nu le pasă de noi. Îi interesează doar să obțină și să păstreze puterea cât mai mult timp și să se îmbogățească ei și neamurile lor, din furt, într-o formă sau alta, în așa hal încât trei generații viitoare să nu mai trebuiască să muncească. Nu vor să trăim noi mai bine, să fim în siguranță și alte povești, suntem buni doar să muncim, să plătim taxe și să ținem ”ciocu’ mic”.

Și totuși, puterea e la noi!

Nu trebuie să ne facem iluzii, oamenii de rând sunt singuri, iar de partea cealaltă de ”sistemul”, care, culmea! este hrănit tot de noi. Este foarte puțin probabil să vină cineva să ne salveze, să-i pese cu adevărat. Și totuși, ne avem pe noi, unii pe alții, iar cea mai mare prostie pe care o facem este să ne învrăjbim între noi și să uităm de omenie, de prietenie.

În această perioadă sistemul are nevoie de noi, pentru a avea legitimitate și confirmare. Este unul din momentele în care, la nivel local, mai ales în comunitățile mici, putem face ceva, pentru că sunt oameni pe care îi cunoaștem personal, pe unii de o viață, ne întâlnim cu ei pe stradă, avem un cuvânt de spus și ni-l putem exprima direct.

Concluzia cea mai greșită la care putem ajunge este că ”oricum sunt toți la fel”, ”ce rost are să știm?”, ”de ce să mai mergem la vot?”. Pentru că există soluții:

Când adevărul devine murdar

Sfinții neprihăniți și campania electorală

Campania electorală care se află acum în desfășurare, poate avea și o latură foarte educativă, dacă faci un mic efort să vezi dincolo de predelele groase de fum și de trucurile ieftine ale saltimbancilor politici.

Văd din ce în ce mai multe îndemnuri la o ”campanie curată”, de parcă am trăi într-un pension de domnișoare la începutul secolului trecut. Dacă vine din partea unor oameni normali, care nu au nicio miză personală, poate fi de înțeles că s-au săturat de circ. În schimb, dacă ”neprihănitul” care face apel, abia a terminat de aruncat cu noroi în cineva, nu mai e în regulă.

Iar când declarația vine de la ”putere”, atunci foarte posibil există ceva de ascuns. De ce? Pentru că e ilegal sau măcar imoral.

Ce înseamnă totuși campanie curată/campanie murdară? Sau campanie pozitivă/campanie negativă?

Din punctul meu de vedere, campania curată poate fi pozitivă sau negativă. Bineînțeles, în practică, se întâmplă un amestec din cele două, în proporții variabile.

Într-o campanie pozitivă, candidatul se concentrează asupra propriei persoane, încearcă să se prezinte pe sine într-o lumină pozitivă, să-și expună realizările și proiectele de viitor.

Candidații care abordează o campanie negativă (preponderent), încearcă să scoată în evidență defectele contracandidaților, nereușitele, gafele acestora, uneori chiar reușesc să facă dezvăluiri în urma cărora organele justiției ar trebui să se autosesizeze. Însă, într-o campanie negativă curată, ceea ce se prezintă este întotdeauna adevărat. Există dovezi, argumente solide, fapte demonstrate, nu păreri sau răutăți.

Ce face o campanie să fie murdară?

• Atacurile la persoana contracandidatului sau a familiei acestuia;
• Jignirile, injuriile;
• Minciunile, adevărurile trunchiate, insinuările perverse care să inducă lucruri neadevărate;
• Aducerea în public a anumitor lucruri personale care nu au niciun fel de relevanță pentru comunitate, decât cel mult bârfă ieftină la colț de stradă.

Însă niciodată adevărul nu poate constitui ”campanie murdară”.

Dar ce te faci atunci când ai puterea și vezi cum îți scapă printre degete?