Când adevărul devine murdar

Sfinții neprihăniți și campania electorală

Campania electorală care se află acum în desfășurare, poate avea și o latură foarte educativă, dacă faci un mic efort să vezi dincolo de predelele groase de fum și de trucurile ieftine ale saltimbancilor politici.

Văd din ce în ce mai multe îndemnuri la o ”campanie curată”, de parcă am trăi într-un pension de domnișoare la începutul secolului trecut. Dacă vine din partea unor oameni normali, care nu au nicio miză personală, poate fi de înțeles că s-au săturat de circ. În schimb, dacă ”neprihănitul” care face apel, abia a terminat de aruncat cu noroi în cineva, nu mai e în regulă.

Iar când declarația vine de la ”putere”, atunci foarte posibil există ceva de ascuns. De ce? Pentru că e ilegal sau măcar imoral.

Ce înseamnă totuși campanie curată/campanie murdară? Sau campanie pozitivă/campanie negativă?

Din punctul meu de vedere, campania curată poate fi pozitivă sau negativă. Bineînțeles, în practică, se întâmplă un amestec din cele două, în proporții variabile.

Într-o campanie pozitivă, candidatul se concentrează asupra propriei persoane, încearcă să se prezinte pe sine într-o lumină pozitivă, să-și expună realizările și proiectele de viitor.

Candidații care abordează o campanie negativă (preponderent), încearcă să scoată în evidență defectele contracandidaților, nereușitele, gafele acestora, uneori chiar reușesc să facă dezvăluiri în urma cărora organele justiției ar trebui să se autosesizeze. Însă, într-o campanie negativă curată, ceea ce se prezintă este întotdeauna adevărat. Există dovezi, argumente solide, fapte demonstrate, nu păreri sau răutăți.

Ce face o campanie să fie murdară?

• Atacurile la persoana contracandidatului sau a familiei acestuia;
• Jignirile, injuriile;
• Minciunile, adevărurile trunchiate, insinuările perverse care să inducă lucruri neadevărate;
• Aducerea în public a anumitor lucruri personale care nu au niciun fel de relevanță pentru comunitate, decât cel mult bârfă ieftină la colț de stradă.

Însă niciodată adevărul nu poate constitui ”campanie murdară”.

Dar ce te faci atunci când ai puterea și vezi cum îți scapă printre degete?

Într-adevăr, candidații care au ocupat funcția în mandatul ce stă se se încheie și doresc să o păstreze, ar trebui să desfășoare o campanie strict pozitivă. Pentru că ei au avut 4 ani, sau chiar mai mulți, în care să demonstreze ce pot face pentru oameni, au realizări cu care se pot lăuda, pe care le cunoaște toată lumea și care ar trebui să vorbească în favoarea lor mai tare decât o mie de cuvinte. Nu au nevoie să bălăcărească pe nimeni, ar fi sub demnitatea lor.

Doar că uneori nu prea sunt realizări, și mâna a cam fost băgată până la cot în banul public, iar lucrurile încep să se afle, deci e cam groasă…

Și atunci începe campania murdară, dar nu direct, pentru că trebuie să-și păstreze aparența de demnitate și superioritate, ci prin interpuși, cum s-a obișnuit de la ”afacerile” anterioare, fie prin presa aservită, fie mai ”empiric” pe social media. Și astfel apar postacii, plătiți sau voluntari, conturi reale sau false, foarte agresivi, uneori agramați, care jignesc și cu care nu te poți înțelege, indiferent cât de puternice sunt argumentele tale. Unii sunt atât de ”talibani” din fire, auto-radicalizați, care și-au găsit un scop în viață din a-și apăra tătucul – oricine ar fi el, chiar împotriva propriilor interese. Dacă ar trăi în altă societate, guvernată de Șaria, probabil s-ar oferi voluntari pentru atacurile sinucigașe. Alții sunt ”profesioniști”, adică plătiți pentru asta, mai reci și mai raționali în discurs. Bineînțeles, li se pune la dispoziție muniție, sub formă de informații, unele cu caracter personal, pentru că sursele oficiale sunt bogate, nu mai contează că aceste informații sunt confidențiale, protejate de lege și nu ar trebui să ”transpire”.

Și noi cu cine votăm?

În primul rând cred că este foarte bine că în campaniile electorale se află lucruri, sub condiția ca ele să fie adevărate, să fie de interes public, să fie dovedite și spuse într-o manieră decentă. Sunt aspecte pe care unii le-ar dori ascunse pentru totdeauna, deci e bine să iasă la lumină.

În al doilea rând, este indicat ca atunci când ne plângem de mizeria din spațiile virane, de gropile din străzi, că nu sunt fonduri pentru tot felul de lucruri utile etc. să știm exact cui i-am încredințat banii noștri și ce s-a făcut cu ei. Și să ne asumăm măcar o părticică minusculă de vină, pentru că noi i-am pus acolo sau pur și simplu nu ne-a interesat deloc această parte a vieții publice.

Ar fi foarte bine să evaluăm caracterul fiecărui candidat, nu neapărat din ce ne prezintă el și din ce vrea să se știe, ci mai ales din felul în care răspunde la provocări, direct sau indirect, care sunt oamenii cu care se înconjoară, ce a promis și ce făcut în alte situații, cât de ușor minte…

Un alt lucru esențial este, cum zic prietenii noștri americanii „follow the money” – urmărește banii. Când vezi cine e abonat la contracte publice, rudele sau prietenii cui sunt angajați pe bani frumoși la instituție, cine năzuiește la funcții bine remunerate – înțelegi imediat de ce susține un anumit candidat cu atâta ardoare și de ce este atât de vocal în a-l apăra.

Dacă avem răbdare să analizăm lucrurile un pic mai profund, poate avem surpriza să descoperim că nu toți sunt la fel, și poate că cineva merită o șansă să demonstreze ce poate. Iar atunci, poate am zări o speranță că și nouă ne-ar putea fi un pic mai bine.

_{Credit foto 1: Alex Howitt}; _{Credit foto 2: marketingland.com}