Pregătiți armele!… sau … Întoarceți armele!
Zilele astea suntem în plină campanie electorală, ca întotdeauna, cei care vor acces la funcții publice și cei ce vor să le păstreze, se grăbesc să-și scoată armele.
Deși poate nu au atâta strălucire precum cele prezidențiale, spre exemplu, alegerile locale mi se par mai importante dintr-un anumit punct de vedere, în special pentru comunitățile mai mici. Competitorii sunt ”ai tăi”, oameni pe care îi cunoști personal, cu care te întâlnești pe stradă, care îți rezolvă (sau nu) gropile din asfalt, curățenia, PUZ-ul și tot felul de lucruri, mai mari sau mai mărunte, de care te lovești zilnic.
Stimabilii eligibili își pun hainele cele bune și limbajul elevat (fiecare după posibilități) și încearcă să ne impresioneze, să ne promită, să ne seducă… În secret sau la lumină, se uneltesc lucruri, se fac dezvăluiri, se încheagă alianțe și se nasc dușmănii. Este perioada în care poporul primește un pic mai multă pâine și porție înzecită de circ.
Odată la 4 ani, pentru o singură zi, avem puterea. De ce-i dăm cu piciorul?
Am observat, însă, în rândul alegătorilor, un soi de lehamete, uneori dusă până la indolență. Ceea ce este anormal, pentru că este vorba de comunitatea noastră, de banii noștri, de multe lucruri care ne vor afecta în mod direct viețile. În general oamenii își justifică nepăsarea prin ”axiome” de genul:
1. ”Ne-am săturat de promisiuni, oricum nu se țin de cuvânt, ce rost are să-i ascultăm?”
Cei care încă nu au fost la putere, au la îndemână doar promisiunile, sau proiectele – că sună mai bine, mai profesional, pentru că încă nu au avut ocazia să demonstreze ce pot. Și ar trebui să-i ascultăm, și să ne amintim foarte bine ce au spus, ca să-i evaluăm la următoarele alegeri și să-i premiem cu un nou mandat sau să-i trimitem acasă. Titularii actuali ai funcțiilor sunt singurii care au luxul de a se lăuda și cu ”realizări” și se întâmplă uneori ca tocmai asta să-i îngroape.
2. ”E bun ăsta că măcar a făcut ceva”, ”Parcă dacă vine altul e mai bun?”, ”A furat, dar a și făcut”.
Acești administratori publici nu fac o favoare cetățenilor prin faptul că le aruncă un oscior, dacă le rămâne, după ce au ros tot! Sunt puși acolo să facă o treabă, pentru care sunt plătiți din banii noștri. Comuna, orașul sau UAT-ul nu este moșia lor personală iar contribuabilii nu sunt niște tolerați cărora stăpânul le îngăduie să viețuiască pe teritoriul lui. Furtul (indiferent ce aparență legală îmbracă) nu este admisibil, doar pentru că ”așa fac toți”. Să nu mai facă! Nu trebuie să facă ”ceva”, să inventeze scuze, ci să facă exact ce au promis, cu checklist.
3. ”Nu merg la vot, că nu am cu cine să votez”.
Din păcate, uneori, e aproape adevărat. Sistemul se autoprotejează, inventând reguli de acces destul de greu de îndeplinit pentru oameni din afară. Și totuși, întotdeauna există cineva care merită măcar o șansă să ne demonstreze că se poate măcar un pic mai bine. Fără schimbare nu poate exista progres.
4. Nu mă interesează ”dezvăluirile”, nu-i decât campanie electorală!
Sigur, este campanie electorală, și sunt expuse anumite lucruri cu scopul de a-i avantaja pe unii candidați și a-i discredita pe alții. Dar este unul dintre puținele momente în care cetățeanul poate afla lucruri din interior, la care altfel nu ar avea acces, deși ar trebui să fie perfect transparente. Sunt fapte care merg de la inoportun la imoral sau chiar la ilegal, care ar trebui să intereseze cetățeanul tot timpul. Adevărul nu își schimbă forma în funcție de cine îl enunță. Sau, ca să îl citez pe (cât mai) vremelnicul (sper) ministru de finanțe – Dl Florin Cîțu: #RomâniiTrebuieSăȘtie.
Deșteaptă-te, Române!
Învață că ai drepturi, că sunt banii tăi, că ai mai multă putere decât vor ei să știi!
În limba partenerului nostru strategic, la care conceptele de ”democrație”, ”libertăți”, ”drepturi”, ”cetățeni” aveau mare însemnătate, există expresia ”public servant” – care înseamnă ”ales sau angajat într-o funcție publică” – adică – în traducere foarte liberă – servitor public, persoană care lucrează la stat. Ceea ce ar trebui să ne spună multe despre locul și mai ales atitudinea pe care funcționarul public sau alesul ar trebui să le aibă față de comunitate.
Aceasta este una din puținele împrejurări în care ar fi foarte bine să ne considerăm o ”țară de patroni” – dacă îmi este permisă analogia, care au angajat niște oameni să le administreze averea. Orice angajat pe care îl plătești, trebuie supravegheat și evaluat tot timpul, nu doar o dată la 4 ani, trebuie să facă treaba pe care s-a angajat să o facă (conform promisiunilor electorale și strict în interesul comunității), să prezinte rapoarte (spre încântarea corporatiștilor) și să dea explicații ori de câte ori îi sunt solicitate, ba chiar să te mai lase, din când în când, să-ți spui părerea despre ce să se mai întâmple cu banii tăi. Da, recunosc, sunt fan transparență decizională și buget participativ.
Decizii înțelepte și mult mai multă încredere în noi înșine ne doresc!
”Căci tot celui ce are i se va da și-i va prisosi, iar de la cel ce n-are și ce are i se va lua. Iar pe sluga netrebnică aruncați-o în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Acestea zicând, a strigat: Cel ce are urechi de auzit, să audă!”
(Matei 25, 14-30)
Spun ce cred - jurnal personal 